16.4 C
Constanța
miercuri, septembrie 18, 2024

Aspiratie de sindicalist / Mircea Burlacu viseaza la sefia CN APMC

In 2015, Burlacu – lider sindical la aceea vreme, declara razboi administratiei portuare. Motivul ? Master Planul Portului Constanta, plan care contine etapele de dezvoltare a portului. Sindicatul considera la aceea vreme ca nu a fost consultat. Actiuni de protest la usa administratiei portuare, oameni care erau putin nelamuriti de acel plan si de ce sunt acolo si un lider vocal si hotarat sa lupte pana in panzele albe impotriva celor de la APC. Inclusiv cu cereri de demisie a intregii conduceri. Intre timp, Master Planul se deruleaza frumos si acum. Cu Burlacu la butoane, membru plin in Consiliul de Administratie de la CN APMC. Lupta de sindicalist infocat s-a domolit nitel. In 2015, Burlacu cerea cu ,, subiect si predicat” , includerea criteriului competentei in alegerea persoanelor propuse pentru a activa in CA. Vorbind foarte sigur pe el, Burlacu se declara contra ,, trocului politic, intereselor de grup si intelegerilor de culise ce au stat tot timpul la numirea membrilor CA”. Acum e si dumnealui acolo. De ceva vreme. Master Planul e neschimbat, iar sindicatul nu mai trimite de mult memorii acuzatoare la Ministerul Transporturilor. Stilul foarte agresiv in a ataca persoanele din diferite structuri administrative, iar apoi, cazut-ul la pace, se poarta in sindicalismul domnului respectiv. Sa ne aducem aminte virulenta lui Burlacu impotriva lui Radu Mazare. Vocalize stinse usor dupa ce administratia locala i-a facut cadou FNSP-ului ceva metri de teren inclusi in suprafata fostului club Portul. Teren fara de care tranzactia imobiliara efectuata sub patronajul lui Burlacu, nu ar fi fost posibila. Subiectul clubului Portul urmeaza insa intr-un material viitor. Asa a fost si in cazul CN APMC. Mai intai atacuri regulate impotriva membrilor CA, apoi , surpriza! Mircea Burlacu membru al CA. Cate actiuni de protest au mai fost organizate impotriva CA-ului din care face parte Burlacu? Raspunsul e de la sine inteles. Gata cu lupta sindicala pana la noi tinte. Interesante erau declaratiile vizavi de intelegerile de culise ce se finalizau cu numirea in CA.

Intrebarea fireasca ar decurge de la sine. Parafrazand un dialog savuros din filmul BD in Alerta: Cine te recomanda? Sau, cine te-a recomandat domnule Mircea Burlacu pentru functia de membru al Consiliului de Administratie – CN APMC ? Raspundem noi in aceeasi maniera si in acelasi limbaj folosit de Burlacu atunci cand ii turna la Ministerul Transporturilor pe membrii CA de la acea vreme. Folosind un limbaj elevat, consideram ca fotoliul din CA survine in urma acelor locuri de culise si a intereselor de grup , grav amendate in 2015, dar pe care praful le-a acoperit. Gura portuarului e sloboda si arata o lupta continuua intre marii jucatori. Ne referim aici la Gheorghe Comanescu, Idu si Panait. In acest moment, avem un talger ce atarna greu cu Idu si Comanescu – pro Burlacu si un Panait ce dezavueaza nitel dorintele si nazuintele lui Mircea Burlacu. Daca tot a ajuns in cercul select de la APC, fostul sindicalist viseaza la biroul de la etajul 1 al cladirii administratiei portuare. Director general al CN APMC ! Persoana care să reprezinte Romania in cercurile inalte ale economiei internationale. Pistolea saracul se rasuceste in mormant ! Portul Constanta pe ale cui maini ce miros a petrol extras din mare? Nu avem nimic personal cu Mircea Burlacu.

Faptul ca a pornit din randul angajatilor simpli portuari , pe care i-a si reprezentat la un moment dat, arata ca fondul ar fi fost initial, bun. Dar! Avem acel club Portul ce atarna ca o piatra de moara . Si apoi . Virulenta impotriva primarului Mazare, vehementa risipita dupa ce s-a primit plocon vreo 200 metri teren sub clubul Portul. Virulenta extrema manifestata prin actiuni de protest si memorii la Ministerul Transportuilor si la Comisiile de Specialitate din cadrul Camerei Deputatilor, vizavi de Master Plan, vizavi de membrii CA, iar in final tacerea, acceptul si locul platit regeste din conducerea CN APMC. Cine te recomanda? Intreba Dem Radulescu. Ar fi : Comanescu sau Idu, sau amandoi. Sau poate nici unul. Sau poate Panait. Poate totusi – Comanescu, acesta dorind de mult ceva marionete la conducerea principalelor institutii economice de stat din port. Am incercat in bunul sens al dialogului, sa aflam parerea membrului CA – Mircea Burlacu. Inclusiv prin mesaj whatsapp pentru a sti sigur ca primeste si citeste. Nu a binevoit a raspunde solicitarii pentru un punct de vedere , stiind in fapt subiectul, dupa ce a fost sunat in urma cu o luna. Acum, daca tot se purta pe vremea actiunilor sindicale, moda de a trimite memorii catre Minsterul Transporturilor si mai ales catre Comisiile de Specialitate din cadrul Camerei Deputatilor, tinem si trendul informand conducerile institutiilor respective. Tinem aproape de subiect.

Marius Stirbu

 

Cele mai citite

Cu jupânii la butoane… PSD Constanta a ajuns partid satelit

La alegerile locale 1996 -  CONVENTIA DEMOCRATICA DIN ROMANIA...

Sala de Festivitati a Cercului Militar a intrat in renovare

Era si timpul, mai avea putin si suferea o...

Pe strada Zorelelor a aparut o noua cladire! Investitia celor de la Euro Medialand SRL

Imobilul beneficiaza de o locatie foarte buna, la 50...

Daca in 2013 avea probleme cu justitia… In 2024 Uda e pe ,,cai mari”

O situatie infloritoare pentru Constantin Uda. Asta se poate...
spot_img

Pe aceeasi tema

Topicuri

Daca in 2013 avea probleme cu justitia… In 2024 Uda e pe ,,cai mari”

O situatie infloritoare pentru Constantin Uda. Asta se poate...

Samson –  Pavel si Ioana… Imagini mai putin cunoscute

Au trecut o gramadă de ani de la evenimentul...

Dovezi de ,,dragoste „pentru primarul Chitac

A domnit Radu Mazare o vesnicie la Constanta, dar...

Gardul lui Felescu mai are putin si cade

Proprietatea lui Mihai Felescu se afla la cativa pasi de...

Masina de vreme frumoasa a vice-lui Rusu

Probabil, functia predispune la Porsche 911 Cabrio. Mai intai,...

Colectia de milioane! Masinile lui Odagiu, „bat” spre 2.500.000 Euro

Greu de crezut, dar colectia apartine unui afacerist local....

Florin Cârstocea e mereu supărat

E unul din cei mai bogati afaceristi din Romania,...

Unde si ce ar vrea sa ridice Eserghep

La solicitarea beneficiarului Euro Plast Group SRL a fost...

Categorii populare

spot_imgspot_img