Dan Cojocaru a împlinit 50 ani. Probabil, pe facebook, cunostinte si rude s-au grabit sa ii spuna: La multi ani! Ce facem cu el insa? Este singurul actor din generatia 50 care improspateaza scena prafuita atunci când apare. Cine l-a vazut jucând stie. Cine nu, sa vada Batrana si hotul. Va fi de ajuns. Un actor imens, un om ce a avut dezavantajul de a locui în provincie, altfel era principal pe scena de la National. Dar el e un suflet mare. Nu a vrut si nici nu vrea sa fie adulat si nici statui aurite.
El vrea sa faca bine! Atât. Spectatorilor si tuturor celor neajutorati si batuti de soarta. Dupa ce aduce un zâmbet pe scena, are puterea de a merge sa le explice nevazatorilor lumina soarelui. Are pe langa copilul cu care l-a binecuvantat Dumnezeu, alti cativa zeci. Copii abandonati, copii chinuiti, copii ce au reinvatat sa zâmbeasca datorita lui Cojo. El este Mos Craciun pentru cei bolnavi din spitale. Isi macina sanatatea impartindu-si viata în mii de directii. Gratis. Nimeni nu stie. Un om ce paseste timid printre noi cu teama parca de a nu deranja si a nu supara pe nimeni. Avem un mare actor! Ce facem noi pentru el?
