BNR toarnă beton peste un sit arheologic

Peste 2000 de ani de existență, cel mai vechi oraș al țării, zestrea arheologică a României. Credeți că ceva din toate acestea contează în fața spiritului practic al unor investitori ? Aș. Nimic. Un sit arheologic din zona peninsulara este distrus în stilul caracteristic al omului de secol 21. Toarnă beton. Unde? Pe faleza ce dă spre portul turistic. În zona situată între Direcția Agricolă și sediul BNR, sit-ul arheologic este mai vizibil în apropierea pieței Ovidiu. Zidurile și coloanele vechi de peste 2000 ani stăteau din totdeauna în fața turistului dornic de o poză care să cuprindă atât marea cât și vestigiile arheologice. Până acum. La inițiativa BNR, proprietarul clădirii de lângă sit, au fost demarate lucrări de construcție exact în mijlocul vestigiilor. Cu aprobări obținute din partea autorităților în domeniu, BNR ne betoneaza istoria. Lejer.

Fără piedici din partea vreunei organizații și fără jenă față de turistul care privește uluit cum curge cimentul peste zidurile romane care l-au văzut pe Ovidiu. BNR își plantează un generator electric autonom. Da ! Se toarnă beton și se amenajează o platformă peste sit, pentru a avea BNR unde să își pună generatorul.  Chiar dacă toată zona de lângă BNR este deja acoperită cu beton,chiar dacă există porțiuni goale în lateralul celalalt al clădirii , nimic nu le-a convenit așa că pentru ei mai simplu a fost să deschidă șantierul în mijlocul vestigiilor istorice.

 

Toate instituțiile abilitate să emită autorizația au fost de acord. Așa că ce mai putem spune, sau ce mai putem face. Dorel își vede de treabă și dă bine cu barosul și toarnă betonul. Răul e deja făcut după cum puteți observa din poze. Vom reveni cu amănunte.                     

Postat de       Marius Stirbu