1.4 C
Constanța
miercuri, februarie 19, 2025

Complexul rezidențial de pe Duiliu Zamfirescu e finalizat – dar e cam pustiu

Parcă nimic nu a mers bine cu acest proiect imobiliar. Demarat de WestHouse Group cu vreo zece ani în urmă, complexul a rămas la ,,roșu” – lucrările fiind blocate din lipsă de fonduri. Au apărut problemele, iar în martie 2020, lichidatorul judiciar a anunțat desfășurarea unei licitații pentru valorificarea blocului de locuințe S+P+5E+6E (retras) și teren aferent, situate în Constanța, strada Duiliu Zamfirescu. Complexul a fost evaluat la prețul de 2.159.500 de euro.

Până la urmă, proiectul a ajuns la SC Old International Imobiliare SRL. Locuințele au fost terminate, dar fără prea mult succes pe piață. Zona ca și locație (pe lângă Hașdeu) este foarte bună, dar e o mică chichiță la mijloc.

Blocul a răsărit frumos între casele cu turnulețe și zorzoane. Iar astfel de vecini, geam în geam, greu de trăit zi de zi. Tocmai de aceea, chiar dacă a trecut mai bine de un an de la încheierea lucrărilor, locul e pustiu.

Societatea Old International Imobiliare SRL a fost înființată în anul 2020, cu sediul social în municipiul Târgu Jiu, pe strada Popa Șapcă. Asociați în firmă sunt oamenii de afaceri Dănuț Marius Neacșu și cunoscutul Lucian Orban, ambii cu 50% aport la capitalul social. Dănuț Marius Neacșu este administratorul firmei.

M.S.

Cele mai citite

Proiectul privind construirea Spitalului de Pediatrie “Mama și Copilul” avansează conform graficului!

Se împlinesc aproximativ două luni de la demararea execuției...

Afaceristul Virgil Lixandru se simte ca acasă în Primaria Constanța

Are un statut privilegiat în cadrul Primăriei Constanța. Ai putea...

Informare publică: Constanța: Cădere de tensiune la Stația Palas!

În cursul acestei dimineți - 16 februarie 2025, în...

Unde e terenul de doar 48 mp scos la licitație de Primărie

Proiectul de hotărâre nr. 133 privind aprobarea oportunității vânzării...

Frângu de la Ferm Tex relaxat la volan

Mașina de zi cu zi a afaceristului Iancu Frângu...

Pe aceeasi tema

Topicuri

Afaceristul Virgil Lixandru se simte ca acasă în Primaria Constanța

Are un statut privilegiat în cadrul Primăriei Constanța. Ai putea...

Afaceristul Zizi Carasimu și-a mai luat un Mercedes GL

Și-a mai luat – pentru că mai avea ceva...

Reședința impozantă a afaceristului Adam Liuță

E vestit în lumea afacerilor cu cereale – vorbim...

Unde e terenul de doar 48 mp scos la licitație de Primărie

Proiectul de hotărâre nr. 133 privind aprobarea oportunității vânzării...

O nouă achiziție auto marca Țîru

Edward Flavius Țîru este cunoscut, în primul rând ca...

Frângu de la Ferm Tex relaxat la volan

Mașina de zi cu zi a afaceristului Iancu Frângu...

Odagiu defileaza cu Rolls Royce-ul Spectre pe Tomis

Epatare e putin spus. O masina ce poate ajunge...

Categorii populare

spot_imgspot_img