21.4 C
Constanța
miercuri, septembrie 18, 2024

Comunicat de presă / Totul se plătește – deviza PNL pentru Constanța, constănțeni, turiști, antreprenori

PNL Constanța, prin vocile “marcante” ale lui Chițac și Lupu, pune cruce turismului în județul Constanța. După ce primăria condusă de Vergil Chițac a introdus supra-taxarea parcării, ieri Mihai Lupu a instituit taxa de promovare a județului Constanța, prin proiectul de HCJ adoptat în ședința extraordinară de către PNL și USR.
Consilierii județeni PMP s-au opus acestui proiect de hotărâre, condamnând decizia de a institui o nouă taxă, în loc să fie facilitat și sprijinit turismul din județul Constanța. Mai mult, consilierii județeni PMP consideră nefirească organizarea unei ședințe extraordinare pentru instituirea unei taxe, nevăzând caracterul urgent al acestui proiect de hotărâre, deloc în beneficiul județului.
“S-au spus multe minciuni în campania electorală, s-a mințit frumos, s-a cântat așa cum au vrut constănțenii să audă și s-a votat după mandolină. Iar astăzi ne trezim cu toții că nimic din ce s-a promis nu se respectă, că suntem jecmăniți pentru orice, inclusiv pentru plimbare și staționare prin bălăriile în care ne țin liberalii și USR-iștii.
Constanța oraș turistic? Da, pentru cei care vor să fie mușcați de căpușe, cei care vor să escaladeze bariere că să ajungă la plajă sau cei care vor să plătească sume exorbitante pentru a-și parca mașina. Ajungi să nu iți mai faci griji ca turist dacă ai cazare, ci dacă ai bani de parcare.
Județul Constanța, județ turistic? Da, pentru cei care plătesc o nouă taxă instituită de șeful Consiliului Județean, fostul USL-ist Lupu, care este de părere că asigură atât de bine obiectivele turistice ale județului încât sunt scumpe la vedere. Nu, domnule Lupu! Nu trebuie nicicum să îngrădiți sau să îngreunați accesul la obiectivele turistice din județ, ci, din contră, să îl facilitați! La fel cum nu trebuie să blocați proiecte atât de importante pentru turismul județului Constanța, pentru simplu fapt că au fost inițiate de Claudiu Palaz. Aici nu este vorba de merite politice, ci de ce oferiți constănțenilor. Poate nu ați înțeles, dar administrația se face în sprijinul cetățeanului, nu după bunul plac!”, a declarat Claudiu Palaz, președintele PMP Constanța.

PMP Constanța

Cele mai citite

Fostul sef al ITM Constanta a trecut la treaba! Ciobanu isi renoveaza vila

Valoarea cladirii nu este data de marimea constructiei, ci...

Cu jupânii la butoane… PSD Constanta a ajuns partid satelit

La alegerile locale 1996 -  CONVENTIA DEMOCRATICA DIN ROMANIA...

Sala de Festivitati a Cercului Militar a intrat in renovare

Era si timpul, mai avea putin si suferea o...

Pe strada Zorelelor a aparut o noua cladire! Investitia celor de la Euro Medialand SRL

Imobilul beneficiaza de o locatie foarte buna, la 50...
spot_img

Pe aceeasi tema

Topicuri

Daca in 2013 avea probleme cu justitia… In 2024 Uda e pe ,,cai mari”

O situatie infloritoare pentru Constantin Uda. Asta se poate...

Samson –  Pavel si Ioana… Imagini mai putin cunoscute

Au trecut o gramadă de ani de la evenimentul...

Dovezi de ,,dragoste „pentru primarul Chitac

A domnit Radu Mazare o vesnicie la Constanta, dar...

Gardul lui Felescu mai are putin si cade

Proprietatea lui Mihai Felescu se afla la cativa pasi de...

Masina de vreme frumoasa a vice-lui Rusu

Probabil, functia predispune la Porsche 911 Cabrio. Mai intai,...

Florin Cârstocea e mereu supărat

E unul din cei mai bogati afaceristi din Romania,...

Unde si ce ar vrea sa ridice Eserghep

La solicitarea beneficiarului Euro Plast Group SRL a fost...

Ce masina conduce George Simion de la AUR

Banuitor si circumspect, asa il putem evalua pe seful...

Categorii populare

spot_imgspot_img