-0.6 C
Constanța
joi, ianuarie 16, 2025

Cristian Diaconescu (PMP): Nici o investiției prin PNRR pentru Portul Constanța

Președintele PMP, Cristian Diaconescu, a declarat, marți seara, într-o emisiune LIVE pe pagina de Facebook a partidului, că un Guvern intermar nu va putea semna PNRR, ceea ce va pune în pericol accesarea de fonduri pentru începerea lucrărilor de investiții.
În același timp, domnul Diaconescu a atras atenția că PNRR a fost negociat prost, în condițiile în care lipsesc marile proiecte naționale de viitor, proiecte strategice pentru România. ”Nu avem nicio investiție în PNRR pentru portul Constanța, pentru digitalizare sau pentru energie verde. Suntem singurii din UE care am cerut bani pentru marea infrastructură, pentru că celelalte țări și-au rezolvat deja problemele cu autostrăzile”, a mai spus liderul PMP.
Președintele PMP a ținut să precizeze că sunt țări, precum Franța și Germania care au prezentat proiecte comune, de colaborare transfrontaliere, în cadrul PNRR și care fac investiții din bani europeni, la cu totul alt nivel.
Totodată, Cristian Diaconescu a subliniat că a fost inoportună legarea acordării acestor fonduri din PNRR de legea pensiilor și de reforma justiției. ”Această asumare poate duce la blocarea investițiilor pentru aceste proiecte”, a mai spus domnul Diaconescu.

Cele mai citite

Răzvan Florea trist și îngândurat

Afaceristul nu prea este în apele lui. Venit la...

Restricții de trafic în zona intersecției bulevardului Alexandru Lăpușneanu cu strada Portiței din municipiul Constanța

Lucrările de extindere și modernizare a infrastructurii de apă...

Atenție, o parte din zona centrală a orașului Constanța rămâne fără apă!

Joi, 16 ianuarie 2025, echipele RAJA vor executa lucrări...

Gigi Alexa în vizită pe locația viitorului șantier

Mai cunoscut ca și finul lui Becali, afaceristul Alexa...

Pe aceeasi tema

Topicuri

Babu – pe la sediul ,,ce nu există”

Ca să vezi -  am aflat unde merge Babu...

Metin Cerchez bântuie pe strazile orasului

Taciturn si cu o privire suspicioasa, fostul deputat umbla...

Ce mașină conduce Done Viorel

Îl cunoaștem parcă, dintotdeauna – ca și, cel cu...

Ovidiu Mimler ridică un imobil pe strada Oleg Danovski

Patronul de la Atelier Studiomov SRL a demolat deja...

Odagiu are cel mai tare Mercedes-Benz Clasa G

E împătimit după mașini și întodeauna a dorit și...

Gigi Alexa în vizită pe locația viitorului șantier

Mai cunoscut ca și finul lui Becali, afaceristul Alexa...

Grigorenco Cătălin de la Phoenix Shipping SRL conduce un Audi SQ8 TFSI

E unul din cei mai activi afaceriști din zona...

Stere Samara la o șuetă în mașină

De apreciat, când vorbește la telefon – nu conduce. Samara...

Categorii populare

spot_imgspot_img