La sfârșitul secolului al XIX-lea antropologii au definit cultura drept natura umană și au observat că aceasta își are rădăcinile în capacitatea universal umană de a clasifica experiențele, de a le codifica și de a comunica simbolic. În consecință, societățile izolate dezvoltă culturi propri, originale, dar componente ale diferitelor culturi locale se pot răspândi cu ușurință de la o comunitate la alta. Cuvântul cultură, vine de la cuvântul latin colere ce se traduce prin „a cultiva”/”a onora” și se referă în general la activitatea umană. Definiția dată de UNESCO consideră cultura ca fiind „o serie de caracteristici distincte a unei societăți sau grupă socială în termeni spirituali, materiali, intelectuali sau emoționali”.
Discuția despre ceea ce înseamnă cultura cu adevărat este mult mai amplă și nu despre asta mi-am propus să vorbesc aici. Am pornit de la această introducere pentru a ajunge la un capitol important legat de cultură și anume la teatru.
Orașul Constanța se chinuie de mult prea multă vreme să supraviețuiască rezistând eroic prin „episoade” de rezistență prin cultură, în toate formele ei, dar fără să exceleze prin simplul motiv că aici, pe malul Pontului Euxin, de la Tranulis încoace nimeni nu s-a gândit să construiască un teatru!
Domnilor care conduceți destinele urbei sau ale județului, trebuie să înțelegeți că aveți posibilitatea de a rămâne în istoria acestor locuri așa cum iată, oferta generoasă a lui Demostene Tranulis continuă să reprezinte un reper cultural important pentru constănțeni.
Deocamdată se supraviețuiește într-o ambiguitate care mai mult încurcă ițele în loc să le descurce. Clădiri care aparțin Primăriei cu artiști aflați pe ștatele de plată ale Consiliului Județean sau ale Ministerului Culturii, situație care nu permite nici măcar reabilitarea acestora!
Dar ce ar fi dacă un politician de nădejde și-ar sufleca mânecile, ar aduna lângă el o echipă de profesioniști și, îngopând „blestemul” Meșterului Manole s-ar apuca să construiască un teatru nou? Știu, este nevoie de multe lucruri iar fiecare dintre acestea poate fi “mai prioritar” decât celălalt. Spital de pediatrie, școli, locuri de joacă, grădinițe, azile pentru bătrâni și multe multe altele… Dar cultura are locul ei, iar fără cultură riscăm să ne pierdem inclusiv identitatea, vom fi purtați de colo colo precum ciulinii Bărăganului, fără rădăcini, ducând un trai searbăd și pustiu.
Reconstrucția societății românești se va face numai pornind de la învățământ și cultură, ambele legate strâns una de cealaltă. Avem prea mulți analfabeți astăzi când tehnologia se mișcă mult prea repede pentru capacitatea de adaptare a organismului uman. Trăim în 2018 alături de semeni care trăiesc, se comportă ca în neolitic numai pentru că nu au acces la informative, prin învățământ și cultură.
Orașul nostru are o istorie care impune revenirea la strălucirea vremurilor în care locuitorii săi au fost primii care au folosit monezile în raportul de schimb, aici au existat primele băi și PRIMUL TEATRU!
Soluții există! Reconstrucția Teatrului de Vară de la Soveja poate fi un punct de pornire. Asta evident în situația în care, așa cum umblă vorba, terenurile din jur nu sunt deja retrocedate…
Cum se pot construi blocuri și pe ultimile spații verzi rămase printre blocuri cu siguranță se poate găsi un teren pentru o viitoare construcție atât de importantă. Răscumpărarea sau clarificarea spațiului în care se află acum ruinele fostei grădini de vară Tomis aflată exact lângă sediul principalelor instituții din Constanța. Nu știm, și nu suntem noi cei care trebuie să găsească soluțiile.
Dar politicienii constănțeni, amorțiți încă în fotoliile de parlamentari poate că at trebui să facă ceva și pentru cetățenii care i-au trimis acolo!
Bani există! De ce ar trebui aruncați în continuare bani grei pe evenimente de “o vară” cheltuiți de asociații sau ONG-uri care de multe ori dispar suspect de repede când acești bani pot fi folosiți de instituții care au deja în domeniul lor de activitate inclusiv organizarea de spectacole?
Iar traseul banilor poate fi controlat mai ușor!
Poate că Centenarul atât de trâmbițat și așteptat va aduce orașului nostru măcar un teatru. Chiar dacă ambele teatre supraviețuiesc în spații improprii, clădiri vechi, depășite, iar aici mă refer la Teatrul de Stat dar mai ales la Teatrul “Căluțul de Mare”, chiriaș într-o clădire care riscă să se scurgă, la propriu, către plaja Modern. Nu că situația Teatrului de Operă „Oleg Danovschi” ar fi mai bună!
Domule Primar, Domnule Președinte de Consiliu Județean, nu vă refuzați șansa de a intra frumos în cartea de istorie a orașului nostru!
