Cartierul Viile Noi s-a procopsit in premiera cu cateva blocuri. Dezvoltatorul a incercat sa le integreze in peisaj, o zona de case vechi – batranesti, prin adaugarea unui acoperis in panta, ce aduce putin cu cele folosite pentru locuintele din jur.
Prin societatea BYG GNS Development SRL, Ali Ibram a solicitat, in 2021, emiterea unui certificat de urbanism necesar unei investiții pe strada Calafatului din Constanța. La data respectiva, Primaria a respins cererea. BYF solicitase acordul pentru ,,Împrejmuire teren construire imobil S+P+2E+etaj tehnic – locuințe colective”, iar raspunsul municipalitatii : „Nu se încadrează în reglementările urbanistice aprobate (utilizări admise și regim de înălțime)”.
Pana la urma, lucrurile s-au rezolvat, iar Ali Ibram a trecut la treaba. Cele doua blocuri au fost ridicate si deja au inceput sa fie ocupate de locatari.
Înfiinţată în anul 2020, BYG GNS Development SRL are sediul în municipiul Constanţa. Ali Ibram este asociat unic şi administrator al firmei care se ocupă de dezvoltare imobiliară. Firma cu trei angajati, a raportat 0 ca cifră de afaceri și un profit de 4.000 de lei. Ali Ibram a fost asociat în SCM Recycling SA cu unul dintre cei mai mari afacerişti din domeniul recuperării deşeurilor metalice din Constanța, Carol Viorel Dichiu.
M.S.