Am putea spune – ca dupa razboi. Sau in alt context – de inchiriat. Vorba unui domn ce a avut un magazin in zona ; Sa imi puna domnul Chitac si panselute acum in fata magazinului – intre timp am dat faliment si am ramas cu datorii la chiria spatiului pe sase luni in urma.
De inchiriat ! Asta mai poate fi vazut in vitrinele de pe artera comerciala a orasului. Fosta – in fapt, comerciala. Au supravietuit doar cei care aveau spatiul in proprietate. Cam 1%. Toti cei care aveau, sau inca mai au magazine in baza unui contract de inchiriere – sunt falimentati.
Cei care au avut o afacere pe Stefan cel Mare – au trecut prin saptamani intregi – fara ca un client sa le intre in magazin. Timp in care, chiria, plata angajatului, impozite, apa, curent, trebuiau platite. Multi au venit cu bani de acasa. Cu speranta ca in scurt timp, lucrurile vor intra in normal.
Speranta a disparut, datoriile au ramas, iar micii comercianti au plecat – blestemand conducerea administratiei locale. Nu cred ca a existat vreun primar mai injurat. Asa cum – nu exista tara in Uniunea Europeana, in care, reabilitarea unei strazi (nu bulevard de cativa kilometri) sa dureze atat de mult.
Nu exista scuze. Au fost zile intregi cand nu gaseai un muncitor pe santier. O lejeritate care a macinat marunt rabdarea oamenilor din zona. In acelasi interval de timp de cand au inceput lucrarile – in orice alta tara – sau chiar si in alt oras al Romaniei, se amenaja un bulevard de 3 kilometri – de la zero.
Azi ar fi trebuit sa fie acoperit primul tronson. Dupa cum se vede in imagini, in afara de cativa muncitori rataciti, nimic nu arata vreo schimbare majora pe santier. Trecatorii isi rup picioarele la propriu pe ruinele strazii, iar zi dupa zi, apar afise noi cu – De Inchiriat.
Ce o fi in mintea edilului ? Nu stim. Cunoastem insa starea de spirit a oamenilor din zona – ură. Dupã ce ai adus micii comercianti in stare de faliment – greu mai poti spera la un gand bun si la alegeri castigate in 2024. Ne referim la Chitac. Reabilitarea străzii Ștefan cel Mare – proiectul “Acces și mobilitate pietonală în zona centrală a municipiului Constanța” are o valoare de 89.854.757,70 lei (fonduri europene 98% și bugetul local 2%).
M.S.