Mândria industriei de procesare a cărnii a ajuns gazda unui after school, a unor depozite frigorifice şi a birourilor Metachim.
Acum 27 de ani, tirurile aduceau sute de porci zilnic pentru a fi sacrificați şi transformați în vestitul salam cu soia. Metodele de sacrificare erau barbare. În țarcul situat în spatele unității, în apropierea liniei ferate, mai mulți angajați îndeplineau un rol crud în procesul de sacrificare. Porcii aduşi de la societățile agricole de stat erau îngrămădiţi într-un staul şi forțați să meargă printr-un coridor îngust. Acolo, un angajat îi aplica un şoc electric care avea rolul de a paraliza animalul. Mai departe, intrau pe rol măcelarii care terminau treaba murdară începută de colegii lor. Trebuia să ai nervii tari şi să te doară la bască de suferința animalelor pentru a putea lucra acolo. Asta pentru că de multe ori, şocul electric nu reuşea să îl anestezieze pe animal, acesta fiind chinuit de măcelar. Fără a fi cinici, în final, toată România se bucura de produsele proaspete ale Abatorului din Constanța.
Moda puiului congelat din Argentina
După Revoluție s-au închis fermele de porci, salamul cu soia nu mai era la modă, iar contractele de comercializare a produselor din carne aproape dispăruseră. Venise moda cărnii din import şi a puiului congelat din Argentina. Apoi s-a trecut la privatizare. S.C. Carmeco S.A. a fost înfiinţată în februarie 1991, având ca obiect de activitate „producţia, prelucrarea şi conservarea cărnii, precum şi producerea frigului în vederea depozitării mărfurilor congelate la temperaturi de minus 25 grade“. Aşa era initial, în fapt, singura activitate este închirierea birourilor şi spaţiilor din hale. Din 2011, Carmeco a intrat în procedura insolvenţei, iar în 2012 Tribunalul Constanţa a aprobat planul de reorganizare a societăţii. De atunci, Carmeco merge la limită. Din cei patru salariaţi, doi sunt directori: generalul Gheorghe Bacale şi Laura Ruse, director economic. Acestora li se mai adaugă încă doi administratori, membrii Georgeta Pavel şi Stelian Grasu, conduşi de preşedintele C.A. – acelaşi Gheorghe Bacale.
Regele Carol, prezent la inaugurare
Fostul Abator a avut însă perioada lui de glorie în perioada interbelică. Abatorul are o istorie foarte interesantă, neștiută de majoritatea celor care trec prin fața clădirii principale.
Dacă pe vremea comunismului abatorul duduia la capacitate maximă, fapt interesant doar pentru cei care întocmeau statistici, lucrurile interesante care se pot spune despre unitatea de procesare a cărnii, au avut loc în perioada interbelică. În primul rând, doar faptul că liderii comunişti nu au demolat clădirea ce le amintea de regalitate, spune tot de acest obiectiv economic reprezentativ al Constanței. In anul 1933, la iniţiativa primarului Grigorescu, şi după planurile arhitectului Nicolae Nenciulescu, se punea piatra de temelie a celui mai mare edificiu industrial constănţean – Abatorul de Export. Impresionantul complex a fost finalizat în 1936, la inaugurare fiind prezent şi Regele Carol al 2-lea. In comunism este naţionalizat dar din fericire scapă de demolare. Cu toate acestea, castelul de apă este parţial dărâmat. Fostul Abator este cel mai mare complex industrial în stil art deco din România care a reuşit să supravieţuiască buldozerelor comuniste.
