in ,

Domeniul public al Comunei Mihail Kogalniceanu a ajuns mosia lui Anca Belu

Mandatul lui Anca Belu la conducerea Comunei Mihail Kogalniceanu este un lung sir de ilegalitati. Daca in primul articol am prezentat situatia halucinanta in care Belu refuza sa valideze consilierii alesi prin vot, de aceasta data ne vom ocupa de situatia domeniului public aflat la discretia actualului primar. În cadrul proiectului european ,,Creșterea calității vieții pentru populația rurală din comuna Mihail Kogălniceanu” finanțat prin Programul Național de Dezvoltare Rurală 2007-2013, măsura 41.322, erau cuprinse două obiective de investiții: – Inființare și dotare a centrului de asistență după programul școlar de tip Afterschool Mihail Kogălniceanu, precum si – Amenajare spațiu de joacă pentru copii localitate Mihail Kogălniceanu. Primar la acea vreme era Valer Iosif Mureșan. În anul 2009, prin HCL nr. 9/30.07.2009 se aloca de către Consiliul Local al comunei Mihail Kogălniceanu, la inițiativa primarului Valer Iosif Mureșan, un teren, în suprafața de 1.189 mp pe strada Călugăreni pentru construire – Centru de Asistență după programul școlar de tip Afterschool. Terenul din strada Călugăreni apare apoi în HCL 59/18.04.2011, in care se aproba inventarul bunurilor care alcatuiesc domeniul public al comunei Mihail Kogalniceanu la poziția 136 avînd cod de clasificare 1354/111. În 2012, în urma unor alegeri locale controversate , pline de acuzatii de mita electorala si de plangeri penale, Anca Belu ajunge edil al comunei. Pe aceasta tema au existat plângeri penale care au dus la procese în instanțe. Unele dintre aceste procese s-au soluționat cu condamnări, altele sunt încă pe rolurile instanțelor (dosar penal 23642/212/2019) din Constanța. După ce Anca Belu se instalează în fotoliul de primar, brusc, legea devine opțională. Terenul alocat pentru construirea centrului de asistență după programul școlar de tip Afterschool pe strada Călugăreni nu convine deloc lui Belu deoarece intră în conflict cu interesele unui influent personaj din comună care a ajutat-o să obțină mandatul de primar. (Terenul se află în vecinătatea restaurantului Luceafărul.) Așa că doamna primar decide să se construiască pe terenul de sport al Scolii Nr 2. Terenul ales avea însă o destinație clară: TEREN DE SPORT. În 2008 figura in inventarul domeniului public ca simplu teren de sport. In 2011 a fost amenajat cu covor sintetic, plasă, gard împrejmuitor, nocturnă pentru ca cei aproximativ 120 de elevi de ciclu primar să-și poată efectua orele de educație fizică și pentru ca tinerii din comună să aibă unde să facă sport. Tot in 2011, dupa realizarea investitiei a fost schimbata si valoarea de inventar.

1. HCL 8/6.02.2009, poziția 18 cu codul de clasificare 1710- Teren aferent clădire sediu Școala nr. 2, M. Kogălniceanu- 608mp iar la poziția 66 cu codul de clasificare 1358/1119- Teren sport Școala nr. 2, M. Kogălniceanu 40x20mp. 2. HCL 59/18.04.2011, poziția 140 cu codul de clasificare 1358/111- Teren sport Scoala nr. 2, M. Kogălniceanu, 40×20 cu valoarea de 186.884,35 lei. 3. Prin HCL 1/13.01.2012, privind transmiterea unor imobile aparținând domeniului public al comunei Mihail Kogălniceanu și administrate de Consiliul Local al comunei Mihail Kogălniceanu în administrarea unităților de învățământ preuniversitar de stat din comuna Mihail Kogălniceanu conform legii nr.1/2011 Legea Educației Naționale – la poziția 4 a anexei HCLnr.1/13.01.2012 , cu codul de clasificare 1312/1 – Școala nr.2 Mihail Kogălniceanu str.Tudor Vladimirescu nr.63, domeniul public al comunei Mihail Kogălniceanu și în administrarea Consiliului Local al comunei Mihail Kogălniceanu , transmite în administrare Liceului Teoretic Mihail Kogălniceanu – clădire din zidărie de cărămida în suprafață construita de 305 mp – 3 sali de clasa, 1 cancelarie, 1 hol, 2 grup sanitare . – la poziția 5, cu codul de clasificare 1710 – Școala nr.2 Mihail Kogălniceanu str.Tudor Vladimirescu nr.63, domeniul public al comunei Mihail Kogălniceanu și în administrarea Consiliului Local al comunei Mihail Kogălniceanu, transmite în administrare Liceului Teoretic Mihail Kogălniceanu ,- teren sport 1000 mp. 4. Prin HCL nr. /29.08.2013 privind modificarea poziției nr.15 din HCLnr.1/13.01.2012 privind transmiterea unor imobile aparținând domeniului public al comunei Mihail Kogălniceanu și administrate de Consiliul Local al comunei Mihail Kogălniceanu în administrarea unităților de învățământ preuniversitar de stat din comuna Mihail Kogălniceanu conform legii nr.1/2011, Legea Educației Naționale au fost menținute aceleași suprafețe.

De aici începe nerespectarea legilor în vigoare de către primărița Anca Belu și abuzul prin fals și uz de fals. Pentru a se putea construi pe TERENUL DE SPORT AL ȘCOLII NR. 2 M. KOGĂLNICEANU, așa cum dorea Anca Belu, trebuia schimbată destinația terenului. Domeniul făcea parte din domeniul public al comunei și conform legii 215/2001 privind administrația publică cu modificările și completările ulterioare, art. (5) În exercitarea atribuţiilor prevăzute la alin. (2) lit. c), consiliul local: a) hotărăşte darea în administrare, concesionarea sau închirierea bunurilor proprietate publică a comunei, oraşului sau municipiului, după caz, precum şi a serviciilor publice de interes local, în condiţiile legii; b) ART. 45(3) Hotărârile privind patrimoniul se adoptă cu votul a doua treimi din numărul total al consilierilor locali în funcție. În ședințele de Consiliu Local al comunei M. Kogălniceanu din 29.09.2013 și din 28.10.2013 a fost supus spre aprobare proiectul de hotărâre privind casarea și scoaterea din evidența contabilă a investiției ,,Amenajare teren de sport” care face parte din patrimoniul comunei pentru demararea obiectivului de investiție ,,Afterschool”. În ambele ședințe proiectul a fost respins de consilierii locali, conform proceselor verbale. Fiind vorba despre patrimoniul localității, atât pentru desființarea terenului de sport, cât și pentru schimbarea destinației acestui teren era nevoie de votul a două treimi din numărul consilierilor locali în funcție. De asemenea, în conformitate cu prevederile art.112 alin. 6 din Legea educației naționale nr.1/2011 cu modificările si completările ulterioare ,, (6) Schimbarea destinaţiei bazei materiale a instituţiilor şi unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat se poate face de către autorităţile administraţiei publice locale, numai cu avizul conform al Ministerului Educaţiei Cercetării Tineretului şi Sportului. În caz contrar, actele de schimbare a destinaţiei bazei materiale sunt nule de drept, iar fapta constituie infracţiune şi se pedepseşte conform legii penale.

Astfel, era nevoie de avizul ministrului educației naționale pentru schimbarea destinației terenului, aviz care nu are cum să existe din moment ce Consiliul Local a respins de două ori proiectul. Cu toate acestea – Afterschool-ul s-a construit. Cum a reusit Anca Belu aceasta performanta ? Explicația ar fi una singură: falsificarea Hotărârii Consiliului Local. În urma acestui abuz vizibil dovedit prin documentele existente – consilierii PSD au depus sesizări la mai multe instituții: – Sesizare Instituția Prefectului, jud. Constanța, nr. 2084/28.10.2015, prefect Bogdan Bola – Sesizare Agenția pentru Finanțare Investițiilor Rurale, nr. 30570/18.08.2015 – Sesizare Camera de Conturi, jud. Constanța, nr. 2581/ 10.12.2015. Pana la acest moment, niciuna dintre instituțiile sesizate nu a vrut să verifice modul în care Anca Belu a schimbat destinația terenului de sport al Școlii nr. 2, M. Kogălniceanu. Inertia institutiilor abilitate a permis primăriței din Kogălniceanu să dispună după bunul plac și de alte terenuri aparținând domeniului public al comunei. Toate informatile vor fi publicate intr-un viitor material.
M.S

Scris de Marius Stirbu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

GIPHY App Key not set. Please check settings

Armata pastreaza soclul dar a uitat de bust

Curtea de Conturi a avut teren la dispozitie pentru un nou sediu