Fosta Scoala Nr 2 a ajuns intr-o stare deplorabila. Inainte de a prezenta situatia in amanunt si pentru a preveni orice subiectivism, putem spune doar atat ; inclusiv cladirea fostului consulat grec de peste drum – impartaseste aceeasi soarta vitrega. Imaginile dovedesc si o mie de cuvinte nu pot reproduce o fotografie.

Acum, dupa ce am vazut cladirea consulatului, sa privim la Scoala Nr 2. O cladire mult dorita de Comunitatea Elena Elpis. Construita la inceput de secol 20 de un comerciant grec, cladirea a facut obiectul solicitarii comunitatii elene pentru retrocedare. La inceputul lui 2020, Comunitatea Elenă Elpis din Constanţa a intrat în posesia actelor oficiale prin care clădirea Școlii generale nr. 2 Constanţa – Școala Greacă – a fost retrocedată comunităţii.
In fapt, imobilul era deja in curtea comunitatii de prin 2018. Prin Hotărârea nr. 359/27.09.2018 a Consiliului Local al Municipiului Constanţa, s-a decis că „se retrage din administrarea Colegiului Naţional «Mihai Eminescu» situat în strada Traian nr. 19 imobilul din strada Aristide Karatzali nr. 13 (fosta Școala Gimnazială nr. 2) conform anexei nr.2, proprietate publică a municipiului Constanţa.
Nu cunoastem viitorul cladirii ( inainte sa primeasca hartiile de proprietate, Anton Traian Antoniadis, preşedintele Comunităţii Elene vehicula ideea de Scoala Greceasca), dar un lucru este clar – imobilul are zilele numarate. Doar astfel se explica inertia totala fata de un imobil cerut si primit, iar apoi lasat in paragina.
Singura investitie vizibila sunt cele doua lacate montate la poarta principala. Pana de curand se putea intra lejer in fosta scoala si doar focul facut de persoanele fara adapost in incinta, au fortat mana grecilor de a pune lacat. Iar seful comunitatii verifica din cand in cand starea portii.
Pe langa imobilul in sine, exista o suprafata mare de teren – respectiv fosta baza sportiva si curtea in sine. Prin prisma unui investitor imobilar, zona e aur curat. Pana la proba contrarie, noi credem in buna intentie a lui Antoniadis. Comunitatea Elena Elpis ( aproximativ 1500 membri) a mai avut o solicitare de retrocedare – Biserica „Metamorfosis”. Nu au avut succes insa. In acest moment, urmarind soarta cladirilor primite inapoi, putem spune ca e mai bine pentru biserica.
M.S