O simplă trecere în revista a proiectelor din cele doua Eforii scoate în evidență un lucru stupefiant. Banii de la bugetul local și proiectele plătite cu ajutorul fondurilor europene, au ajuns la o singură persoană – Mihai Ion. Ultimii trei ani, financiar vorbind, au fost dăruiți de edilul Robert Serban, prietenului Mihai Ion. Prin cele două firme, AMG LOREM CONSULT SRL și Proplast Medi SRL, milioane de euro au intrat în contul afaceristului.
Lucrările? Banii au intrat, au fost ridicați – dar nici o lucrare importantă nu a fost finalizată conform graficului. În cazul Centrelor, au mers din prelungire – în bătaie de joc. Eforie trebuia să aibă din 2022, imobilele perfect funcționale. Cu un tupeu fantastic, patronul Mihai Ion a invocat căldura verii sau vântul toamnei, pentru nerespectarea termenului. Ultimul fiind încălcat pe 30 noiembrie 2023. Opt milioane de euro sau voalatizat. Putem spune asta, pentru ca – clădirile sunt abandonate din vara lui 2023, bani nu mai sunt, iar speranța lui Mihai Ion si a lui Anca Zaharia, este edilul Robert Serban. Bani de la bugetul unei primării deja sărăcite. Nu știm cum va scoate două milioane de euro Robert Serban pentru a achita predarea Centrelor la cheie.
De atât ar mai fi nevoie pentru finalizarea lucrărilor, atât la interior cât și la exterior. Inclusiv aparatura. Suma este cea dispărută din banii europeni. Totul vine ca urmare a lăcomiei. O societate – Proplast SRL, specialista in ambalaje din plastic, a primit lucrări în zona construcțiilor și amenajărilor. Astfel, de la câteva zeci de mii de euro obținuți la Galați prin lucrări la sistemul de irigații sau prin confecționarea de ambalaje, sau trezit cu milioane de euro din UE. Sau lăcomit, sau înhămat la ce nu știau și nu aveau experiență și uite așa a rămas Eforie un veșnic șantier. Noroc că avem instituții ce își fac datoria. O să aflăm foarte curând dedesubturile afacerii Proplast – AMG LOREM.
M.S.