Epitafuri

Istoria , reală sau anecdotică, înregistrează numeroase epitafuri ce stau mărturie  pentru umorul autorilor lor – umor ce poate fi calificat drept ,,negru’’ având în vedere că este vorba de înscripţii pe pietre de mormânt. Printre epitafurile celebre este cel al lui Piron , care în tot parcursul vieţii sale încercase să obţină un fotoliu la Academia  Franceză – fără succes însă. La moartea sa (în anul 1773) autorul Metromaniei a pus să i se graveze pe mormânt: ,,Aici zace Piron care n-a fost nimic, nici măcar academician”. Câteva  epitafuri originale sunt culese din cimitirele americane. De pildă ,, Aici zace Brixton Sam care într-o seară a aprins un chibrit să vadă dacă în rezervorul  Fordului  său mai era benzină. Era.” Sau: ,,Aici zace Bill Longh, mort într-un groaznic accident de automobil, deşi avea prioritate”.  În cartea sa,  Far West, Joe Hamman reproduce câteva inscripţii din cimitirul unui orăşel din Kansas –Dodge City – inscripţii ce stau mărturie pentru umorul negru a celor care au trăit istoria scurtă şi agitată a west-ului.  Astfel, pe o scândură pusă la un mormânt se poate citi: ,,J. Smith, spânzurat din greşeală”.  Pe mormântul unui cowboy ucis cu un foc de armă: ,,Bill Jones omorât de trăznet”. Iar pe mormântul  altuia, ciuruit de gloanţe într-o încăierare, prietenii au pus să se graveze: ,,mort otrăvit cu plumb”. În sfârşit, în vechiul cimitir bucureştean ,,Pătrunjelu”, se zice că, un discipol al jovialului Nae Orăşeanu – cel de la care se trag denumirile unor mâncăruri ( mititei) sau măsuri de ţuică (ciocan) – ar fi pus să i se graveze pe mormânt: ,,Aici zac eu şi citeşti tu. Aş fi preferat să fie invers”.  Să  încheiem în aceeaşi zonă de umor negru, cu epitaful scriitorului Pastorel Teodoreanu care şi-a scris din timp inscripţia funerară: ,, Aici zace Pastorel, Suflet bun şi spirit fin. Când mai treceţi pe la el, Nu-l treziţi, că cere… vin!”

Postat de Marius Știrbu