1.4 C
Constanța
miercuri, februarie 19, 2025

Facilități la plata restanțelor fiscale la bugetul local pentru contribuabilii din Medgidia

Administrația locală vine în sprijinul cetățenilor care nu și-au putut achita obligațiile de plată către bugetul local, a căror dată scadentă era la 31 august 2024. În acest sens, la inițiativa primarului Valentin Vrabie, consilierii locali au aprobat procedura de acordare a facilității privind obligațiile bugetare restante la 31 august 2024 inclusiv, constând în creanțe de natură fiscală datorate bugetului local al Municipiului Medgidia.

Hotărârea nr. 211/2024 se adresează tuturor categoriilor de debitori, persoane fizice și juridice, asocieri sau entități fără personalitate juridică și are aplicabilitate până la data de 25 noiembrie 2024 inclusiv, anularea operând pentru obligațiile fiscale bugetare aflate în sold la data de 31 august 2024.

Potrivit procedurii în cauză, debitorii persoane fizice care înregistrează obligații bugetare restante la data de 31 august 2024 inclusiv în cuantum mai mic de 5.000 lei inclusiv, pot beneficia de anularea unui procent de 50% din obligațiile bugetare principale restante în situația în care acestea sunt stinse în procent de 50% până la data depunerii cererii de anulare dar nu mai târziu de data de 25 noiembrie 2024. Debitorii care înregistrează obligații bugetare restante la data de 31 august 2024 inclusiv în cuantum mai mare de 5.000 lei, pot beneficia de anularea unui procent de 25% din obligațiile bugetare principale în situația în care acestea sunt stinse în procent de 75% până la data depunerii cererii, cel mai târziu la data de 25 noiembrie 2024.

Debitorii persoane juridice care înregistrează obligații bugetare restante la 31 august 2024 inclusiv pot beneficia de anularea accesoriilor cu obligația de a achita integral debitul până la data depunerii cererii de anulare dar nu mai târziu de data de 25 noiembrie 2024.

Întreaga procedură poate fi consultată pe site-ul Primăriei Municipiului Medgidia la secțiunea Monitorul Oficial – Hotărârile autorității deliberative.

Debitorii care intenționează să beneficieze de anularea obligațiilor bugetare prevăzute de O.U.G nr.107/2024 se pot adresa Serviciului Impozite și Taxe Locale și Executare Silită cu sediul în strada Poporului nr. 70-72.

 

Cele mai citite

Proiectul privind construirea Spitalului de Pediatrie “Mama și Copilul” avansează conform graficului!

Se împlinesc aproximativ două luni de la demararea execuției...

Afaceristul Virgil Lixandru se simte ca acasă în Primaria Constanța

Are un statut privilegiat în cadrul Primăriei Constanța. Ai putea...

Informare publică: Constanța: Cădere de tensiune la Stația Palas!

În cursul acestei dimineți - 16 februarie 2025, în...

Unde e terenul de doar 48 mp scos la licitație de Primărie

Proiectul de hotărâre nr. 133 privind aprobarea oportunității vânzării...

Frângu de la Ferm Tex relaxat la volan

Mașina de zi cu zi a afaceristului Iancu Frângu...

Pe aceeasi tema

Topicuri

Afaceristul Virgil Lixandru se simte ca acasă în Primaria Constanța

Are un statut privilegiat în cadrul Primăriei Constanța. Ai putea...

Afaceristul Zizi Carasimu și-a mai luat un Mercedes GL

Și-a mai luat – pentru că mai avea ceva...

Reședința impozantă a afaceristului Adam Liuță

E vestit în lumea afacerilor cu cereale – vorbim...

Unde e terenul de doar 48 mp scos la licitație de Primărie

Proiectul de hotărâre nr. 133 privind aprobarea oportunității vânzării...

O nouă achiziție auto marca Țîru

Edward Flavius Țîru este cunoscut, în primul rând ca...

Frângu de la Ferm Tex relaxat la volan

Mașina de zi cu zi a afaceristului Iancu Frângu...

Odagiu defileaza cu Rolls Royce-ul Spectre pe Tomis

Epatare e putin spus. O masina ce poate ajunge...

Categorii populare

spot_imgspot_img