14.4 C
Constanța
vineri, octombrie 11, 2024

Galerie foto / Lucrare programată Agigea, Lazu și Eforie Nord!

În cursul nopții trecute, la toate punctele de lucru deschise în vederea executării lucrării programate pentru perioada 14 – 15 aprilie 2024, echipele constructorului împreună cu cele ale RAJA au depus eforturi susținute pentru realizarea obiectivelor, având în vedere complexitatea fiecărei intervenții în parte. Lucrările executate pentru conectarea conductei de aducțiune, cu diametrul de 1.000 mm, sunt mult îngreunate deoarece golirea magistralei s-a realizat foarte greu, având în vedere diametrul, dar și lungimea acesteia. Și la ora actuală, echipele aflate pe teren intervin pe conducta pe care curge încă apă și montează o vană pentru sectorizarea rețelei, dar și pentru oprirea apei pentru a se putea realiza operațiunile de sudură. Deși intervențiile sunt dificile din cauza cantității mari de apă, lucrările se află în grafic.

La nivelul punctelor de lucru, deschise pentru conectarea noului tronson la rețeaua de distribuție, 6 echipe de intervenție și 7 utilaje lucrează de noaptea trecută, în regim continuu.

În prezent, o parte din echipe lucrează la blindarea vechii conducte, în timp ce, cu ajutorul utilajelor, se pune pe poziție noul tronson de legătură. Urmează să se realizeze sudura de cuplare a noii rețele la conducta existentă. Magistrala înlocuită are o vechime de zeci de ani și a înregistrat numeroase avarii ce au dus la sistarea furnizării de apă către abonații deserviți. Mai mult, având în vederea degradarea tronsoanelor, dar și creșterea debitului de apă în timpul sezonului estival, exista riscul unei avarii majore, ce ar fi dus la oprirea furnizării de apă pe o perioadă extinsă de timp.

Imediat ce se vor finaliza conectările, se vor executa manevrele de vane necesare pentru umplerea instalației și intrarea în presiune.

Având în vedere lungimea instalației, a diametrului acesteia, dar și a debitului de apă, reluarea furnizării apei potabile se va realiza în mod progresiv în fiecare zonă afectată, pe măsură ce sistemul va intra în presiune și în funcție de topografia rețelei.

Investițiile fac parte din CL41 –“Surse de apă, rezervoare, stație de pompare, stație de clorare, reabilitare Gospodărie de Apă Eforie Nord, stație de clorare și instalare grup de pompare pentru localitatea Agigea. Reabilitare conducte de aducțiune GA Constanța-Sud-Lazu-Agigea-GA Eforie Nord. Reabilitare conducte de aducțiune GA Eforie Nord-Agigea” în valoare de aproximativ 77 milioane lei, derulate prin Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM).

Având în vedere că au fost scoase din presiune sistemele de distribuție, echipele RAJA execută, în același timp, lucrări de reparații și întreținere, inclusiv montează vane de legătură pentru sectorizarea sistemului și debitmetre pentru măsurarea și reglarea presiunii.

Vă transmitem și câteva imagini de la punctele de lucru!
Vom reveni cu amănunte!

Biroul de Comunicare

Cele mai citite

Realitatea din spatele copacilor… Sau cum se prăbușește malul portului pe nevăzute

Zona cuprinsă între Stația GPL- Spălătoria Ambient și club...

Cine mai vine pe la Primarie

Gabriel Balan de SC Shark SRL si-a parcat Tesla...

Nordis Management SRL a intrat în insolvență! Dar ce masini conduc patronii

Tribunalul București a deschis procedura insolvenței în cazul Nordis...

Atenție, lucrări majore în zona intersecției de la Delfinariu!

La ora actuală, pe bulevardul Mamaia se execută lucrări...

Milionarul de Top Forbes la piață… Adolf Bâclea isi cumpără legumele din Griviței

Mai degraba poti vedea un OZN decat pe milionarul...
spot_img

Pe aceeasi tema

Topicuri

Nordis Management SRL a intrat în insolvență! Dar ce masini conduc patronii

Tribunalul București a deschis procedura insolvenței în cazul Nordis...

Cum arăta casa in care a copilarit Simona Halep

Simona Halep s-a născut pe 27 septembrie 1991 la...

Dragoş Neagu face Centru de Cercetare in cladirea Alleon

Patronul de la Black Sea Offshore reabiliteaza imobilul din...

Schimbatoare ca politica

Pana mai ieri ne zambea din sediul de campanie...

SLI la cumparaturi

E mai cunoscut prin initiale decat prin numele complet. Zilnic,...

Realitatea din spatele copacilor… Sau cum se prăbușește malul portului pe nevăzute

Zona cuprinsă între Stația GPL- Spălătoria Ambient și club...

Categorii populare

spot_imgspot_img