Pentru executarea lucrărilor de remediere a unei avarii pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 500 mm, de la intersecția bd. Tomis cu Aurel Vlaicu din municipiul Constanța, echipele de intervenție RAJA SA au fost nevoite să restricționeze traficul auto pe benzile 2 și 3 de circulație de pe bd. Aurel Vlaicu (zona Penny), pe o porțiune de aproximativ 60 m pe sensul de mers către Oborul Vechi, astăzi – 14 septembrie 2021, în intervalul orar 09.00 – 16.00.
În vederea desfășurării lucrărilor de reparații, zona a fost împrejmuită și semnalizată corespunzător, iar pentru fluidizarea traficului a fost anunțată Poliția Municipiului Constanța și Poliția Locală.
Abonaţii deserviţi nu sunt afectaţi de aceste lucrări, întrucât echipele de intervenţie încearcă să efectueze reparaţiile cu conducta sub presiune.
Ne cerem scuze pentru neplăcerile create participanților la trafic din zona respectivă, pe care îi asigurăm că echipele RAJA Constanța vor face tot posibilul pentru remedierea avariei în mod operativ, astfel încât zona afectată să poată fi redată circulației cât mai rapid și în cele mai bune condiții.
Biroul de Comunicare