Un monument stă să cadă, autoritățile asistă nepăsătoare. Sau am putea să îl parafrazăm pe regretatul Gyuri Pascu, țara arde, babele se piaptănă. În cazul nostru, casa cade, primarul se piaptănă. Si vorbim de o clădire de patrimoniu ce aparține administrației locale. Casa în care îsi desfăsoară activitatea Centrul Cultural Theodor Burada, clădire construită în anul 1937 . Faga dă din umeri,neînțelegând parcă ce are lumea cu el. Da ! A apărut un colos lipit la propriu de casa cu arhitectura veche românească, dar trebuie să vedem, să verificăm, etc. De parcă nu sărea în ochii primarului ditamai blocul ce se înalța la vedere pe bulevardul pe care venea la muncă. Stai să vedem! Si uite asa blocul este construit,lipit de un monument istoric, închiriat unei instituții si greu apoi de făcut ceva pt că e un interes nepublic. Pereții Centrului Cultural se crapă si zilnic se aud troznituri în fundația clădirii. Ce se face ? Se caută o soluție pentru mutarea activității în altă locație si de a se încerca injectarea de ciment în fundația clădirii pentru a asigura o oarecare stabilitate. Ce nu se face ! Se merge pe blat-ul românesc.
Eden Srl , a obținut legal de la primărie o autorizație de construcție pentru o clădire de 5 etaje, dar care nu avea voie conform legislației în construcții să fie lipită de clădirea monument istoric. Bussinesman-ii îsi văd de treabă , clădirea produce bani din chirii, primarul nu se uită în stânga pe bulevardul Tomis când merge dimineața la birou, iar prietenii lui sunt mulțumiți pentru sprijinul acordat în campania electorală. Curat ‘murdar; vorba lui Ghiță Pristanda.
Postat de Marius Stirbu