Partidul Mișcarea Populară Constanța, prin președintele Claudiu-Iorga Palaz, aduce la cunoștința publică faptul că PMP a câștigat disputa cu Partidul Ecologist Român (PER) cu privire la abuzul făcut de acesta privind distrugerea afișelor electorale ale candidatul PMP, Claudiu-Iorga Palaz.
”Legea a triumfat în fața abuzurilor și aroganțelor candidatului PER la șefia CJC. Acesta a fost pus la colțul rușinii politice ca urmare a modului violent în care își desfășoară campania electorală, distrugând afișele celorlalți candidați de pe panourile electorale. Azi s-a dovedit că legea este aceeași pentru toți și că o campanie electorală civilizată este de preferat celei de ”codru” dusă de Partidul Ecologist Român (PER). În lupta electorală primează fairplay-ul și nu trebuie să ne comportam ca pe carele alegorice ale lui Mazăre sau să ne urcăm pe zidurile ”Cetatii Tomis” ca cei aflați pe listele electorale ale Partidului Ecologist Român (PER). În speranța că au înțeles semnalul de alarmă tras de lege, îi sfătuim pe cei din Partidul Ecologist Român ca pe viitor să renunțe la astfel de practici necivilizate care le fac rău ca imagine politică”, a declarat Claudiu-Iorga Palaz.