Să vorbim de nea Jean. Nu de maestrul Jean Constantin, ci de omul simplu care se strecura printre noi cu zâmbetul nelipsit pe față. Jean cel de pe băncuța de la barăcile pescarilor din portul Tomis. Mai este puțin și vom consemna un nou an fără zâmbetul lui, iar în loc de triste aduceri aminte, vom scrijeli ceva fapte amuzante, mai puțin, sau chiar deloc cunoscute, condimentate cu poze neștiute. Puțini știu că Jean Cornel Constantin s-a născut la Techirghiol. Mama Caliopi de origine greacă sosita pe la 1880 de la Salonic și un tată Dumitru autohton.
Nu știm dacă s-a născut zâmbind, dar de la primele fotografii, Jean râde. Așa cum apare în cea mai veche poză la 9 ani, alaturi de familie ,precum și în cea din 1943 la 16 ani când era ucenic la fabrica Peristeri de pe strada Traian.
Tocmai de aceea nici nu dăm indicații pentru a-l descoperi în pozele de grup. Ochii și privirea șăgalnică îl dau de gol. Chiar și în armată, în anul 1950, apare un sergent Jean, zâmbind.
Acolo e chiar ușor de identificat. La începutul anilor ’50, după armată, Jean este înregimentat ca muncitor portuar la IMU Medgidia.
Nu avea să facă multi purici acolo pentru că spectacolul din el cauta o scenă.
A luat-o cu pași micuți și a ajuns pe la Teatrul de Păpuși unde a fost … păpușar. Joaca cu marionetele avea să îi ocupe tot timpul liber, dar a avut loc și de cealaltă pasiune a sa, doamnele.
Pe prima soție a cunoscut-o acolo, printre păpuși. În 1957, trecea la alt nivel, actor la teatrul Fantasio, secția Estradă. De aici toate au pornit apoi firesc,iar în 1965 apare în primul lui rol cinematografic în filmul Procesul Alb.
Apoi au venit BD-urile și o întreagă salbă de filme realizate în paralel cu rolurile de la Fantasio. Pe Nina (fosta soție a lui Cozorici) a cunoscut-o la București pe scenă. Ea era sufleor și ia tot șoptit până sau îndrăgostit. La început de Estradă, deja era vedetă. Asta nu l-a ajutat prea mult material pentru că ajunsese să locuiască într-o cămăruță situată în podul Cazinoului la nivele gurguielor.
Aici s-a nimerit să fie și în ziua în care Comitetul de Partid la nivel de județ se întrunea în sala mare a Cazinoului. Că a fost întâmplare că a făcut-o intenționat, doar Jean știe. Cert este că în momentul în care șeful PCR pe județ, vestitul Vâlcu dădea să intre în Cazinou, dă nas în nas cu Jean Constantin. Aceasta din urmă cu o găleată în mână.
Vâlcu îl întreabă: Jeane ce e cu tine aici? La care Jean îi spune că acolo locuiește și merge să ia niște apă să se spele. Fapt real. Cert este că la scurt timp, Jean primește repartiție de apartament într-o clădire situată vizavi de actuala Direcție Agricolă în zona Peninsulară. De aici apoi s-a mutat in 1982 în blocul de pe Ferdinand. Iubea oamenii și ajuta pe toată lumea sărmană care îi ieșea în cale. De pomină a fost o fază în care aștepta trenul în gară la Constanța și i-a sărit în brațe un pui de țigan, strigând, tată ! m-ai făcut și m-ai abandonat ! Totul în glumă. Plăcere mare avea că după fiecare spectacol de la Fantasio să meargă peste drum la restaurantul Modern și acolo să stea la taclale și la un pahar de vin alb cu prietenii. De pomină era și stilul de a servi cafeaua. Intra în restaurantul respectiv și îl întreaba pe ospătar ; Zaț de cafea ai ? Bine atunci. Adu te rog tot zațul pentru că îmi trebuie să îl pun la pământ la flori. Pentru că era maestrul Jean, dorința se împlinea imediat. După ce se vedea cu punga de zaț în mână, spunea: Acum adu o cafea mare!
Asta pentru că se obișnuia pe acele vremuri ca zațul de la o cafea să constituie baza pentru multe alte cafele. În ultimii ani îl găseam pe nea Jean mai mult prin portul Tomis. Acolo avea bărcuța lui iubită botezată Caliopi după mamă lui. Îi era tare drag să stea pe băncuța de la baza scărilor din port, alături de prietenii lui pescari. La o litră de Corăbioară.
Se vede și în poze cât de bine îi era în tovărășia oamenilor simpli. Când s-a trecut la demolarea căsuțelor pe care pescarii vechi le aveau la baza portului, Jean s-a transformat în emisarul lor. A mers la Mazăre și l-a rugat să îi lase în continuare să își țină bărcile și să păstreze căsuțele.
Mazăre a zis da, a promis că va sistematiza zona dar pescarii își vor avea locușorul lor în care să aibă barăcile. Nimic nu s-a materializat din promisiunea fostului edil. A dărâmat totul, pescarii au fost fugăriți iar Jean a rămas profund afectat de mizeria sufletească a lui Mazăre. Chiar dacă a văzut lumea întreagă, chiar dacă a primit oferte de a rămâne în străinătate, nea Jean a zis pas. Iubea Constanța și spunea tot timpul că nu ar da Dobrogea pe toată America. Aici a trăit și aici s-a stins. Să nu îl uităm nicicând pe Nea Jean!
