Cei de la Euroțiglă SRL se vor ocupa de „Lucrări de reparații la șarpantă, învelitoare și susținerea locală a planșeului din lemn peste parter la imobilul Grădinița nr. 16 din strada Sulmona nr. 19A“.
Pana de curand, cladirea a fost in patrimoniul societătii Administrația Fondului Imobiliar SRL Constanța. Prin H.C.L. nr. 444/2023 atat terenul cat si Grădinița nr.16, au ajuns din administrarea AFI Constanţa în administrarea unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat – respectiv a Colegiului Național „Mihai Eminescu”Constanța.
Imobilul a fost construit în 1883, după planurile arhitectului Pelopidas D. Couppa. Ca si particularitate – la construcţia lui a fost folosită piatra din zidurile Cetăţii Tomis.
Bucatile de calcar pot fi vazute atat in peretii exteriori cat si in fundatia gardului. Trainicia lucrului bine realizat, poate fi vazut la fata locului – gardul de metal este cel original din 1883.
Vorbind de constructorul responsabil cu reabilitarea. SC Euroțiglă SRL se ocupă de comerțul cu ridicata al materialului lemnos și al materialelor de construcții și echipamentelor sanitare. La asociați și administratori ii gasim pe Danca Andrei și Danca Daniel, pe care îi mai găsim în Danca Construct SRL.
M.S.