36.4 C
Constanța
marți, iulie 16, 2024

Se oprește apa în Stațiunile Venus, Jupiter și Cap Aurora!

În vederea executării lucrărilor de racordare la sistemul centralizat a noilor conducte de alimentare cu apă din Stațiunea Neptun (municipiul Mangalia), se va întrerupe furnizarea apei potabile, miercuri – 17 aprilie 2024, timp de 24 de ore, în intervalul orar 00.00 – 24.00.

Vor fi afectați de lipsa apei consumatorii din stațiunile Venus, Cap Aurora și Jupiter, dar și Herghelia Mangalia, Asociația de Proprietari Fruvileg nr. 59 (fostul IAS Mangalia) și Stația PECO Neptun.

În acest timp, în orașul Mangalia și în stațiunea Saturn se va furniza apă cu presiune redusă, în unele zone, în funcție de topografia rețelei și de consum, putându-se înregistra lipsa apei la robinete.

Investiția face parte din Contractul de Lucrări – CL17 “Rețele apă și canalizare Mangalia Nord și Stațiuni”, în valoare de aproximativ 29 mil. lei, derulat prin Programul Operațional Infrastructura Mare (POIM).

Ne cerem scuze pentru disconfortul creat abonaților, pe care îi asigurăm că echipele de intervenție ale constructorului vor face tot posibilul pentru finalizarea intervențiilor și reluarea furnizării apei potabile în timp operativ.

Totodată, rugăm utilizatorii afectați de aceste lucrări să își asigure rezerva minimă de apă pentru consum și uz casnic în perioada în care va fi sistată alimentarea cu apă.

Amintim consumatorilor că investițiile pentru modernizarea și dezvoltarea sistemelor de alimentare cu apă potabilă sunt efectuate în beneficiul lor pe termen lung și vizează asigurarea unor servicii ireproșabile și implicit creșterea calității vieții.

Prin implementarea acestora se realizează îmbunătățirea capacității de transport și distribuție a apei potabile, asigurarea debitului de alimentare și a calității apei, reducerea pierderilor în rețeaua de distribuție, siguranța și continuitatea furnizării serviciilor.

Biroul de comunicare

Cele mai citite

Servit ca un rege / Nicu Terzi e rasfatat de consoarta, chiar si la ,,muncă „

Patronul de la Colonadelor isi face siesta, de obicei,...

Programul de furnizare a apei în localitatea Movilița!

La nivelul sistemului de alimentare cu apă din localitatea...

Cladirea lui Marin Ștefan de la Marincom Company SRL

Zona veche e un loc perfect pentru investitii imobiliare....

O resedinta pe masura averii / Raica Mugurel a inceput modificarea vilei Cerchez din zona veche

Cea mai impozanta cladire din Peninsula a ajuns in...

Oil Terminal cu o noua infatisare

Sediul administrativ de pe Caraiman a fost renovat si...
spot_img

Pe aceeasi tema

Topicuri

Colectia de milioane! Masinile lui Odagiu, „bat” spre 2.500.000 Euro

Greu de crezut, dar colectia apartine unui afacerist local....

Odagiu defileaza cu Rolls Royce-ul Spectre pe Tomis

Epatare e putin spus. O masina ce poate ajunge...

Ce masina conduce George Simion de la AUR

Banuitor si circumspect, asa il putem evalua pe seful...

Odagiu e prezent mereu la blocul de pe Primaverii

Isi parcheaza Bentley-ul peste drum, direct pe trotuar. In documentele...

O masina pe masura lui Gabriel Comanescu?

De obicei – se compenseaza ceva, atunci cand umbli...

Bucovala & compania

Singur la masa, e usor abatut si cam trist. Cand...

Ce mașină folosește afaceristul Gigica Apostol în București

La Constanța -  în provincie, Gigica se deplasează cu...

Categorii populare

spot_imgspot_img