Nu cu foarte mult timp in urma, casele aveau simple garduri. Ca si delimitare a proprietatii si un minim de siguranta. Garduri normale ca si inaltime, la un stat de om, de lemn sau fier. Ultimii ani a adus nu numai o indepartare sociala, oamenii preferand sa se insingureze de buna voie, dar si o schimbare totala a utilitatii gardului obisnuit. Acum, oamenii se inconjoara de garduri de 2 sau 3 metri inaltime, ziduri groase din beton, totul pentru a ascunde privirii, orice farama din proprietate. Unii mai avuti si mai habotnici – si-au montat pe varful zidului si cate o plasa din sarma prin care trece curentul electric. Nu te omoara (doar daca nu ai montat un peacemaker) dar te zgaltie bine. Un Adolf Baclea sau un Verioti, au ales sa se apere ( de cine oare?) si cu ajutorul instalatiilor electrice.
Cei fara dare la mana, isi apara si ei saracia (idem) cu mijloace mai adecvate buzunarului. Nu isi permit ziduri de 3 metri si nici sa se incarce la factura ENEL cu plasa electrica, asa ca apeleaza la sistemul clasic probat in transeele razboiului. Sarma ghimbata. Cu un sul de 50 lei isi transforma locuinta in cazemata. In plin centru, la doi pasi de Sala Sporturilor, un proprietar a considerat ca nu o fi estetic, dar e sigur, si si-a ornat gardul cu valatuci de sarma ghimpata.
Nu e singurul. Mai exista cativa obsedati de siguranta ce si-au transformat gardurile in transee de razboi. Toti in zone centrale ale orasului. In contrapartida, locuitorii din Viile Noi sau din Medea au ramas fideli vechilor garduri cu rol strict de delimitare a proprietatii.
M.S.
