Moda cercevelelor scoase și a acoperișului găurit pare să dea greș câteodată. Toți beneficiarii de clădiri istorice, moștenite, retrocedate sau cu drepturi succesorale cumpărate, merg pe același drum în proporție de 99%.
Terenul contează, iar clădirea este considerată a fi un impediment în calea profitului materializat printr-un un bloc de locuințe sau de birouri. Cât mai înalt posibil și cu multă sticlă high-tech, totul fiind ca nuca în perete în ceea a ce privește arhitectura din zonă. Ce îi împiedică pe toți posesorii de clădiri istorice să își ridice blocul pe terenul respectiv este tocmai legislația în domeniu. Este încadrată ca monument și se află pe lista clădirilor protejate, trebuie să o renovezi atunci cu atenție la tot ce înseamnă plan inițial și dacă se poate folosind exact aceleași materiale. Asta în cazul procentului de 1%, restul de 99 % merg pe distrugerea în mod voit a clădirii istorice. Ce nu a făcut 100 de ani de existență, grăbește și face proprietarul din secolul 21. În primul rând, pe blat, tocmeste ceva băieți care să spargă toate geamurile, să desființeze ușile și mai ales să distrugă acoperișul. Prima dată după această acțiune, apar oamenii străzii și completează tabloul distrugerii luând cam tot ce înseamnă lemn bun de pus pe foc, gauresc pereții pentru a scoate fiecare bucățică de metal din fostele bucătării sau băi și astfel, în mai puțin de un an de la declanșarea operațiunii, clădirea deja dă semne de prăbușire. Natura desăvârșeste de obicei ce începe omul. Când mai rămâne doar un zid, două în picioare, se dă startul avaritiei proprietarului. Astfel, au apărut ditamai clădirile pe locul și între alte clădiri istorice. Exemplu: blocul de pe Tomis în care ființează acum SPIT – ul, bloc lipit la propriu de Centrul cultural judetean Teodor T. Burada, altă clădire istorică.
Prostia și avaritia merg mână în mână
Cam asta își doresc și proprietarii fostului Han Balcani de pe strada Ștefan cel Mare. În vogă pe timpul comunismului, hanul cu vârsta onorabilă de 100 ani, era locul în care găseai o pizza bună, o friptură excelentă și o bere rece savurata în curtea interioară deschisă. Imediat după revoluție, hanul ce trecuse la Litoral SA, a decăzut complet și mulțimea de procese pentru retrocedarea lui a adus și lacătul la intrare. A ajuns în final pe mâna unui fost senator, Cristian Rădulescu. Până la el, hanul a fost retrocedat familiei Sobieski în 2003, iar membrii acesteia a încercat să perfecteze o afacere cu Rădulescu pentru preluarea de către senator a clădirii și a terenului curții interioare ce măsoară 1672 mp. Chiar dacă actele au fost semnate și parafate la notar, ceva rude ale lui Sobieski, între timp decedat, au deschis proces pentru anularea tranzacției pe motiv că bătrânul nu a știut ce semnează. Până una alta, Hanul Balcani e trecut în documente ca fiind în proprietatea lui Rădulescu. Acesta nu a dorit însă continuarea tradiției de han al Balcanilor cu mâncare excelentă, mergând pe distrugerea lui la propriu pentru ceva proiecte imobiliare. A aplicat imediat formula standard. Părăsit, fără pază, cu geamurile și ușile sparte și cu libertatea de distrugere și însușire. Rețetă ce ar fi trebuit să funcționeze ireproșabil, dacă bătrânul han nu își menținea demn structura în picioare. După mai mult de 100 de ani de existenta, hanul Balcani le dă cu tifla proprietarilor. Nu are el geamuri și uși, acoperișul e șvaițer, au găurit tot pe unde au putut, dar nici o șansă de a-l vedea la pământ. Cel puțin nu în următorii 50 ani și fără intervenția directă a buldozerului. A fost construit bine și cu materiale durabile, lucru ce nu a fost luat în calcul de Cristian Rădulescu. Așa că fostul senator se află într-o situație ingrată. A lăsat atât de mult clădirea să se deterioreze încât nu merge aplicat nici un plan. Să aștepte să cadă de la sine să poată obține autorizație de construcție, ar mai trece ceva decenii, iar să îl renoveze să îl aducă măcar la stadiul în care era în momentul în care în mod voit l-a lăsat să fie distrus, ar costa o căruță de euro. Prostia și avaritia merg mâna în mâna lui Rădulescu.
Marius Stirbu
