Claudiu-Iorga Palaz, candidatul Alianței Dreapta Unită pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Constanța, a lansat programul electoral pe care îl propune pentru alegerile din 9 iunie. În cadrul acestui program se găsesc soluții concrete propuse pentru rezolvarea celor mai arzătoare subiecte pentru dezvoltarea județului Constanța. Există o diferență clară între propunerile realiste făcute de un om cu o vastă experiență în administrația publică și compunerile pompoase citite de alți candidați de pe listele întocmite din birouri de strategii de comunicare, fără a fi ancorați în realitate.
“Eficientizarea transportului, transparență și digitalizare în administrație, amenajarea unei secții destinate pacienților în recuperare după traume sau operații, continuarea proiectului inițiat de mine, în calitate de vicepreședinte al CJC, și nefinalizat nici după 4 ani, privind reabilitarea Teatrului de Vară, reabilitarea Bisericuțelor din cretă și a Cetății de la Adamclisi, introducerea în fondul forestier a 8ha de teren, amenajarea de circuite de off-road și mountain bike și a unui Zoo-safari, înființarea unei școli pentru copiii cu deficiențe de văz sau auz și finanțarea proiectelor de practică școlară menite să răspundă nevoilor din piața muncii și, un proiect extrem de important pentru județ, înființarea unui parc industrial- acestea sunt câteva din propunerile mele pentru județul nostru. Suntem în 2024 și economia Constanței se rezumă la turismul din stațiuni și importul și exportul făcute prin Port. În lipsa unui parc industrial vom rămâne comercianți de cereale, ceea ce este mult sub adevăratul potențial pe care îl avem”, a declarat Claudiu-Iorga Palaz, candidatul ADU la funcția de președinte al Consiliului Județean Constanța.
Programul electoral al lui Claudiu-Iorga Palaz constă în:
- Infrastructură județeană
– amenajarea de stații pentru îmbarcare/debarcare (capete de linie) la intrările în oraș (zonele Valu lui Traian, Ovidiu, Lazu, Năvodari),
– realizarea unei alternative de acces în oraș dinspre Valu lui Traian,
– eficientizarea transportului județean de călători prin întocmirea contractului de delegare de gestiune, astfel încât CJC să poată verifica acest serviciu, în scopul de a obține un transport civilizat și sigur pentru toți cetățenii.
- Transparență în administrație
– publicarea online a tuturor contractelor și facturilor publice,
– digitalizarea documentelor publice – atât cele interne, cât și cele externe, care vor fi transmise digital, cu semnătură electronică,
– normarea timpului efectiv de muncă și transferul funcționarilor publici în compartimentele cu deficit de personal.
- Sănătate
– crearea unei secții exterioare pe o suprafață de 2 ha în cadrul SOTRM pentru pacienții în recuperare/convalescență după traume, operații etc, care să dispună și de spații de cazare.
- Cultură
– reabilitarea Bisericuțelor din cretă din orașul Murfatlar și a Cetății de la Adamclisi,
– continuarea proiectului început în calitate de vicepreședinte al CJC, privind reabilitarea Teatrului de Vară Mamaia, precum și reabilitarea Teatrului de Vară Soveja,
– înființarea “Muzeului Județului Constanța”.
- Turism
– realizarea unui circuit de off-road și mountain bike în cariera de la Adamclisi,
– transformarea pepinierei RAJDP Medgidia în zonă de agrement,
– reabilitarea și transformarea zonei Lacul de cretă din Murfatlar în zonă de agrement,
– realizarea unui Zoo-Safari de-a lungul văii ce leagă satul Petroșani de fostul sat Poienița,
– introducerea în fondul forestier a 8 ha de teren din cadrul SOTRM,
– promovarea unor trasee turistice pentru a include în oferta agențiilor de turism mănăstirile vestite din județ.
- Educație
– finanțarea proiectelor de practică școlară și a celor care dezvoltă relația școală-mediu de afaceri și integrarea tinerilor pe piața muncii,
– susținerea proiectelor menite să reducă abandonul școlar, propuse de elevi, profesori, părinți, societatea civilă,
– garantarea accesului la educație pentru elevii cu dizabilități prin dotarea tuturor școlilor din județ cu sisteme de acces (rampe, lifturi, grupuri sanitare dotate corespunzător),
– înființarea unei infrastructuri școlare pentru elevii cu deficiențe de văz sau auz.
- Economie
– inființarea unui parc industrial, fie prin punerea la dispoziție de către primari a câteva zeci de hectare de teren alăturate, fie prin cumpărarea de teren agricol în apropierea rutelor principale de transport și încheierea unor parteneriate pentru înființarea acestui parc.
PMP Constanța