Din viața agitată și plină de glamour, nu a mai rămas nimic. Fostul edil al Constanței a ales calea „amish”. Telefonul, obiect de stres, a dispărut. Din câteva motive obiective. Chiar dacă a trecut prin ciurul justiției, Radu Mazăre a rămas foarte popular și mulți constănțeni l-ar vota și mâine. Asta le dă frisoane unor politicieni locali, și vorbim aici de foști colegi de partid, speriați de o posibilă revenire triumfală. Astfel, imediat după ce a ajuns acasă, au curs ceva mesaje pe telefonul lui Radu, nu toate de felicitare. Unii au trimis vorbe urâte prin care fostul edil era sfătuit să stea în banca lui. Mazăre a ales calea cea mai sigură, a ieșit total din mediul online și a renunțat la telefon.
Nu îl poți suna, chiar dacă îi ești prieten sau rudă. Apropiații merg direct acasă la el – dacă vor să îl vadă. Sau, o sună pe Roxana și ea îl pasează la telefon. În rest, iese, rar, la restaurant în Mamaia. Vremurile când putea fi văzut la volanul automobilelor exotice, a trecut. Radu Mazăre face sport, aleargă și merge pe bicicletă. Pe aleile din jurul proprietății din Mamaia. Și uite așa ridicăm o piatră de moară de pe inima foștilor colegi, actualii conducători ai PSD Constanța si numai. Stați liniștiți, Radu a ales familia.
M.S.