Mai e o gramada ar spune unii, prea putin timp ar zice altii. Primaria Constanta naste insa deja patimi si dorinte. Pseudoindependenti sau beneficiari de suport politic, toti asteapta destramarea echipei actuale ce conduce primaria si apoi ocuparea biroului de la etajul 1. Gigi Chiru a fost primul care era gata sa produca o surpriza in anul 2012 cu cele peste 20 de procente arvunite in defavoarea lui Mazare. E drept ca celalalt concurent venit din zona liberala, domnul Manea, nu a stralucit decat la parada cu elefantul consumata pe bulevardul Tomis. Procentul de bun simt obtinut in 2012 de Chiru, a aratat insa primul semn de slabiciune a hidrei Mazare. In 2016 sa mers in siajul lui Mazare si Fagadau a castigat doar ca era deja acolo iar potentialii concurenti sau dovedit lipsiti de imaginatie si mai ocupati sa se manance intre ei decat sa vina cu ceva concret. Suntem la sfarsitul lui 2017 iar alegerile locale din 2020 nu mai par atat de indepartate daca ne luam dupa jocurile de culise ce se desfasoara cu asiduitate prin birourile administratiei locale, ale organizatiilor politice si mai ales prin cafenelele de pe bulevardul Tomis. La Mitica mai precis. Se fac propuneri si se ascut cutitele de bagat in spate la colegii de partid sau la prieteni. Constanta e un oras de viitor si destul de apetisant daca starneste dorinte inclusiv in randul edililor consacrati la tara. Doi actuali primari din teritoriu din care unul de municipiu sunt pregatiti sa isi faca buletin de Constanta, doar pentru ca orgoliile au devenit prea mari , iar localitatile sau dovedit prea mici pentru ambitiile lor. Acum speram ca nu o sa dea nimeni , vrabia din mana pe cioara din gard. Gardul fiind Administratia Locala Constanta. Nu de alta dar concurenta e mare. Din sondaje mai mult sau mai putin de incredere aflam ca actualul edil al Constantei sta mai prost la popularitate decat statea Mihaesi in zilele in care asfaltase doar strada pe care avea vila. Adica nici o sansa pentru domnul Fagadau sa mai prinda macar un post de consilier. De echipa pe care o are acum in subordine nu iese nimeni in evidenta decat prin unele dosare in care sunt cercetati . Sanse astfel doar pentru zona penala nu si pentru o noua administratie locala. Se poarta insa si e la moda independenta politica. Cu aduceri aminte si cu exemplul lui Mazare din 2000. Tanar, frumos, vocal, cu aptitudini de alpinist utilitar(vezi blocurile varuite la Dacia) si mai ales Independent. Toti viseaza la acel moment in care Mazare dupa ce a terminat un balcon de vopsit, a votat si l-a spulberat pe Mihaesi. Ca apoi a lins unde a scuipat si a sarit in partidul lui lliescu, nu mai are oricum nici o importanta. Toti cei care s-au declarat sau se declara independenti , toti au insa sustinere mai mult sau mai putin fatisa a unui partid. Ca e PNL, PSD sau ALDE, toti au pe langa un candidat politic si unul neoficial independent. Asa ca in toamna lui 2017 se fac planuri pentru ocuparea fotoliului de primar. Si nu numai. Cam toti cei care au candidat in 2016 sunt gata de o noua incercare. Unii vor purta insa straie noi de independent, colorate politic pe dedesubt. Milionari gen Comanescu sunt curtati deja de posibili candidati ce jura cu mana pe icoana ca daca vor fi finantati cum trebuie vor si castiga primaria. Relativ si in proportie de 90 % bani cheltuiti prost cu sedii de campanie, afise electorale fara sare si piper si iesiri total sterpe in presa, totul cu doua , trei luni maxim inainte.
De parca de abia atunci isi aduc aminte ca exista un oras cu probleme ce asteapta solutii. Pana atunci nu ii auzi si nu ii vezi decat daca frecventezi cafenelele de fite de pe Tomis. Ce putem afirma insa cu certitudine este faptul ca pentru prima oara dupa anul 2000, primaria Constanta poate fi castigata in mod corect fara sprijin din partea lui Mazare sau a altui oligarh local. Va fi interesant prin prisma faptului si a situatiei fara precedent. Dupa 20 ani de influenta Mazare, anul 2020 poate aduce, in sfarsit, o schimbare mult asteptata in urbea tomitana. Rugam pe aceasta cale ca reprezentantii PNL si ALDE sa nu se imbete cu apa rece. Niciodata nu au avut sorti de izbanda si nici nu au beneficiat de simpatie. Tot ce vine din zona respectiva sunt prin excelenta lacomi, infatuati, orgoliosi, carpanosi ca jidovii din nuvele. Trebuie sa fim realisti si sa acceptam ca in final dobrogeanul are o afinitate catre zona populara a stangii si doar in lipsa unei alternative viabile din aceasta zona, voteaza independentul. In urmatorul articol pe aceasta tema vom trece in revista doritorii de dregatorii locale, oficial sau doar la nivel de barfa de cafenea.
Marius Stirbu