2.4 C
Constanța
vineri, martie 21, 2025

Umblă zvon de constructie pe terenul Portii Cetatii Tomis

Povestea este binecunoscută, dar o reluăm si noi pe scurt. Ana Rodica Stăiculescu, proprietar al terenului şi asociată prin contract cu investitorul SC Black Waters SA, sunt beneficiari ai documentaţiei depuse spre aprobarea PUD – imobil de locuinţe colective S+P+5E +6Er, înregistrată în Primăria Municipiului Constanţa, iniţial cu numărul 157230/11.12.2017 şi completată cu numărul 89274/30.05.2018. Mai nou, prin 2023,  Comisia de urbanism şi amenajare a teritoriului din cadrul Primăriei Constanţa a dat aviz negativ pentru proiectul respectiv. Si tot asa. Fiecare considera ca are dreptate iar razboiul e lung si de uzură.

Locatarii blocului din apropiere nu vor o cladire atat de inalta, construita la 5 metri de ei. Primaria merge pe zona arheologica a Portii Cetatii Tomis – sit ce trebuie conservat si pus in valoare. De cealalta parte, Ana Rodica Stăiculescu e nedumerita de blocaj, avand in vedere ca pe acest teren au fost construite case, demolate în 1989 pentru a se construi blocuri. Stăiculescu a cumpărat terenul în 2004 pentru a construi o casă, dar, la acel moment, Primăria Constanţa i-ar fi comunicat că sunt reglementări urbanistice în vigoare conform PUZ şi este obligatoriu să construiasca un bloc cu minimum 7/8 etaje. Pentru completarea proprietăţii, Primăria Constanţa i-a vândut în anul 2005 încă 96 mp, cu destinaţia construcţii, curţi. Pana la urma, arhitecţii au decis edificarea a 6 retras. Ca si o paranteza, am fost curiosi sa vedem cum arata locuinta doamnei Stăiculescu – luand in calcul dorinta initiala de a ridica o casa in zona Portii Cetatii Tomis.

Dupa cum se vede, locuinta este mare si frumoasa – locatia fiind una foarte buna, langa bulevardul Mamaia. Revenind la subiect, zona aflata in ,,razboi” a fost curatata de vegetatie si imprejmuita cu un gard.

In baza unor surse neoficiale, se pare ca indarjirea administratiei locale va scadea din intensitate, iar lupta va fi castigata de ,,consortiul ” Ana Rodica Stăiculescu – SC Black Waters SA.

Suntem curiosi cum vor gestiona investitorii partea cu sit-ul arheologic. Si nu vorbim aici de groapa existenta de aproximativ 3 metri adancime, zonă in care au fost descoperite fragmente din  zidul cetatii. Ne referim la ce vor gasi, cand se va decoperta o suprafata mai mare si se va atinge adancimea necesara fundatiei pentru un bloc de 6 etaje. Oare sunt pregatiti sa faca fata unei descoperiri arheologice ce poate bloca definitiv proiectul ? Arheologii nu au gasit inca mormantul lui Ovidiu, dar specialistii stiu sigur ca se afla undeva dincolo de zidul cetatii Tomis – spre mare. Iar terenul dintre Vila Leon si Blocul MK2 este candidatul perfect.

M.S.

Cele mai citite

Renaște Margo al lui Popișteanu sub umbrela lui Pintilie?

A fost o vreme când era șic să îți...

Atenție, se oprește apa în zona Viile Noi!

      În vederea executării lucrărilor de racordare a noilor...

Atenție, se oprește apa în localitățile Castelu, Ștefan cel Mare, Făclia și Saligny!

În vederea executării lucrărilor de înlocuire a unui tronson...

Reședința lui Terzi Jr.

Stelian este fiul lui Nicu Terzi -  iar Terzi...

Luca de la Activ Metal Gaz SRL vrea un  D+P+2-3E pe Dobrogei

Vasile Luca prin Nutri Fitness SRL a obţinut acum...

Pe aceeasi tema

Topicuri

Renaște Margo al lui Popișteanu sub umbrela lui Pintilie?

A fost o vreme când era șic să îți...

Consilierul PSD Suru Angelina conduce un Bentley Flying Spur

Afacerile, locuința și ,,locul de muncă” sunt la Tuzla...

Reședința lui Terzi Jr.

Stelian este fiul lui Nicu Terzi -  iar Terzi...

Pura Olimpia și terenul de 2.615.350 EUR

Un teren cu deschidere directă la mare - valorează...

Racheta de 971.357 dolari a lui Odagiu

Aproape un milion de dolari , sau după cum...

A cui e terenul dintre cele două clădiri de pe Mamaia

În Constanța, orice teren liber iese în evidență -...

Terzi și-a împărțit averea… Din păcate – la scurt timp a suferit și un AVC

În decembrie 2024, o publicație anunța decesul lui Nicu...

Categorii populare

spot_imgspot_img